top of page

OSTEOCICATRAT GEL este un adjuvant osteoreparator, antiinflamator şi rubefiant eficient în administrarea la câini şi pisici. Este recomandat ca adjuvant în afecţiuni articulare (entorse, luxaţii, dureri articulare, reumatism), fracturi (accelerează formarea calusului osos), reducerea, lactaţia falsă la căţea (produsul se aplică pe lanţul mamar până la remiterea afecţiunii).

 

COMPOZIŢIE

Extract de Symphytum officinale(tătăneasă) 25 g, extract de Chelidonium majus (rostopască) 25 g, excipient (mentol, camfor, natrosol, nipagin, glicerină, alcool etilic, propilenglicol, hidroxid de sodiu, apă deionizată) ad 100 g.

 

ACŢIUNE

Tătăneasa, prin componenta sa de bază, alantoina are proprietăţi cicatrizante, emoliente, antiiritative şi keratolitice. Alantoina este un agent non-toxic, fiind utilizată cu succes în produse dermatologice, cosmetice şi veterinare; stimulează proliferarea celulară şi formarea de ţesut nou, sănătos; are un efect keratolitic pronunţat şi o puternică acţiune emolientă, acţionând ca un agent chimic de îndepărtare a debriurilor celulare necrozate şi de curăţare a locului de aplicare. Contribuie la refacerea rapidă a calusului osos. Efectul alantoinei se manifestă şi la concentraţii scăzute (0,1 – 2%).

Rostopasca are ca şi componentă de bază chelidonina – un benzofenantridinderivat, cu acţiune similară cu cea a morfinei. Are efect sedativ, analgezic, spasmolitic şi citostatic. Camforul şi mentolul au un efect uşor rubefiant şi de răcorire a zonei de aplicare.

Compoziţia excipientului (baza de gel) asigură o penetrare eficientă a produsului în piele, permiţând manifestarea rapidă a acţiunii acestuia.

SPECIILE ŢINTĂ

Câini şi pisici.

 

INDICAŢII

Este recomandat ca adjuvant în:

  • afecţiuni articulare: entorse, luxaţii, dureri articulare, reumatism
  • fracturi (accelerează formarea calusului osos).
  • reducerea
  • lactaţia falsă la căţea (produsul se aplică pe lanţul mamar până la remiterea afecţiunii).

 

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

Nu se aplică decât pe pielea intactă.

 

MOD DE ADMINISTRARE ŞI DOZE PENTRU FIECARE SPECIE

Produsul se va administra local, prin aplicarea în strat subţire şi masarea uşoară a zonei corespunzătoare, pentru a permite gelului să penetreze rapid în piele. Tratamentul se aplică de 2 –3 ori pe zi, timp de 4 – 5 zile. Tratamentul se poate prelungi până la 14 zile dacă este cazul (afecţiuni grave, de durată).

 

RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ

Nu se aplică decât pe pielea intactă, în strat subțire.

În cazul exostozelor se recomandă ca zona să fie în permanenţă acoperită cu un strat subţire de produs. Se va evita contactul produsului cu ochii animalului și ai omului.

 

TIMP DE AŞTEPTARE

Nu este cazul.

 

RECOMANDĂRI SPECIALE PENTRU PĂSTRARE

La temperatura de 8-15°C, în ambalaj original.

 

TERMEN DE VALABILITATE

Doi ani de la data preparării.

 

MOD DE PREZENTARE

Tuburi cu 30, respectiv 50 g gel.

 

NOTIFICARE

836/12.02.2008

Osteocicatrat gel caini si pisici (30gr)

35,00lei Preț normal
27,00leiPreț redus

    Produse conexe

    bottom of page